Despre pensii mari, foarte mari, ba chiar exorbitante

Nici nu s-a incheiat bine talmes-balmesul cu impozitarea pe cifra de afaceri sau cu contributiile sociale ca a aparut o alta agitatie: cea legata de plafonarea pensiilor speciale si a celor de lux.

Subiectul a explodat dupa ce s-a aflat ca Ministerul Muncii are pregatit un proiect de ordonanta de urgenta care sa duca la limitarea acestora. Din informatiile vehiculate reiese ca prin aceasta masura, ce vizeaza militari, judecatori, diplomati si functionari speciali, ar urma sa se instituie o baza de calcul a pensiilor de 65% din salariu, nu 80%, cat este in prezent. De asemenea, aceste pensii ar urma sa fie indexate cu rata inflatiei si nu dupa cum se majoreaza salariile in domeniile respective. Totodata, Ordonanta nu se va aplica persoanelor care au iesit la pensie deja, urmand sa produca efecte doar din momentul intrarii in vigoare. Informatia a creat deja forfota, atat in randul angajatilor din institutiile vizate, cat si in randul persoanelor care beneficiaza deja de astfel de drepturi.

Mii de persoane din institutiile de forta, din justitie sau Ministerul de Externe isi fac deja calcule si cauta solutii pentru a se pensiona in baza actualelor legi, astfel incat sa-si maximizeze cuantumul pensiei, in timp ce persoanele care sunt deja la pensie si se bucura deja de aceste avantaje isi fac griji ca noua lege le-ar putea taia din bani.

Nu vreau sa contest legitimitatea unor pensii favorizante pentru aumite categorii de persoane care, pe timpul carierei, au avut anumite ingradiri in privinta activitatii si a posibilitatii de a avea si alte surse de venit. E normal ca un militar, dupa ce in cariera a fost plimbat prin numeroase garnizoane, neavand un camin stabil, sa se bucure dupa pensionare de un venit decent care sa-i asigure o batranete linistita. Astfel de avantaje nu sunt de ieri de azi. Spre exemplu, in perioada Imperiului roman, soldatii din toate categoriile de trupe (legiuni, auxiliari, cohorte, pretorieni, flota), odata eliberati din armata prin honesta missio dupa incheierea anilor de serviciu, primeau titlul de veteran.

Acesta implica anumite avantaje materiale: erau impropietariti in provincii, primeau gratificatii banesti si beneficiau de unele imunitati fiscale si juridice. Totodata, veteranii din trupele auxiliare mai primeau dreptul de cetatenie romana si legalizarea casatoriei.

Insa, in Romania anului 2017, foarte multi dintre cei care au lucrat in structuri de forta, in justitie sau in Ministerul de Externe se bucura de niste avantaje total discriminatorii in raport cu marea masa a populatiei, lucru care le asigura o pensie chiar mult mai mare decat salariul.

Or, asta chiar nu este nici normal si nici moral, si aceasta stare de fapt trebuie corectata. Nu este normal ca un angajat, de unde o fie el – SPP, Politie, Penitenciare, Armata – care in toata cariera sa a plimbat hartii dintr-un loc in altul sa aiba o pensie mai mare decat cei care si-au petrecut o buna parte din viata pe teatrele de operatii militare sau decat cei care au stat zile si nopti la panda pentru a prinde criminali si traficanti de droguri, arme etc.

Si as mai spune ca nu este normala nici diferenta uriasa dintre pensionarii “normali” si cei “de lux”, ultimii incasand sume de zece ori mai mari decat un profesor universitar sau, daca preferati aceasta comparatie, cat o suta de de pensii “agricole”.

Trebuie, totusi, un pic de bun simt si de masura in toate.

 

Cosmin Puris, Faclia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *