Franta pretinde ca a dejucat un atentat care viza obiective militare
Forţele de securitate franceze au dejucat săptămâna aceasta un atentat care viza obiective militare din Franţa, arestând patru persoane al căror lider are legături cu jihadişti aflaţi în detenţie, a anunţat miercuri ministrul de Interne, Bernard Cazeneuve, citat de agenţia internaţională de presă Reuters în pagina sa electronică.
Potrivit unor surse, atacatorii plănuiseră să acţioneze în ianuarie 2016 şi vizau în atentat un oficial militar de rang înalt din sudul Franţei. Cei patru suspecţi atentatori au vârste cuprinse între 16 şi 23 de ani, fiind reţinuţi în diferite zone ale Franţei, a precizat ministrul de Interne francez. Unul dintre cei patru este un fost militar, a adăugat el.
Anunţul intervine în contextul în care Franţa este în stare de alertă după ce 17 persoane au fost ucise în atacurile teroriste din luna ianuarie. Luna trecută, un presupus islamist şi-a decapitat şeful şi a încercat să arunce în aer o uzină chimică americană de la periferia oraşului Lyon. Autorităţile franceze au confirmat de asemenea că două incendii izbucnite marţi la o centrală petrochimică din apropiere de Marsilia au fost declanşate intenţionat. Anchetatorii francezi nu au descoperit motivul incendierii, dar Bernard Cazeneuve a declarat că nu există nicio legătură între cele două incidente separate.