Guvernul britanic afirmă că nu va contribui cu nimic la planul de salvare a Greciei

Guvernul britanic le-a dat asigurări cetăţenilor săi că nu va contribui deloc cu fonduri la planul de asistenţă financiară pregătit de Uniunea Europeană pentru Grecia.

„Recunoaştem că Grecia are nevoie urgentă de finanţare temporară, pentru următoarele săptămâni, şi vom încerca să avem o abordare constructivă. Dar, după cum a comunicat de atâtea ori Ministerul Finanţelor, nu negociem principiul potrivit căruia banii contribuabililor britanici nu vor fi folosiţi în niciun plan european de asistenţă financiară”, a comunicat miercuri seară Departamentul britanic al Trezoreriei, informează BBC News online.

„Tocmai pentru că am refuzat compromisurile pe această temă, Comisia Europeană propune modalităţi de a ne izola de orice risc. Din punctul nostru de vedere, aceasta este o linie roşie şi credem că mesajul nostru a fost auzit şi înţeles”, a explicat un purtător de cuvânt al Trezoreriei britanice.

Marea Britanie nu este membră a zonei euro şi încearcă să aibă o relaţie specială cu Uniunea Europeană. Premierul conservator David Cameron, care conduce Guvernul britanic, a promis organizarea, până la sfârşitul anului 2017, a unui referendum pe tema apartenenţei Marii Britanii la Uniunea Europeană.

Liderii zonei euro au ajuns, luni dimineaţă, la un acord cu partea elenă pentru negocierea unui al treilea program de asistenţă financiară, care să permită rămânerea Greciei în zona euro. Grecia şi-a asigurat restructurarea datoriilor şi finanţarea pe termen mediu în cadrul unei pachet în valoare de 35 de miliarde de euro care va permite ţării să rămână în zona euro. „Acordul este dificil, dar am evitat continuarea retragerilor activelor în străinătate. Am evitat un plan de strangulare financiară şi de prăbuşire a sistemului bancar. În această bătălie dură, am reuşit să obţinem restructurarea datoriilor”, a afirmat premierul de extremă-stânga Alexis Tsipras.

Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *