Multi brazi nevanduti dupa ce comerciantii nu au vrut sa scada pretul
Potrivit unei investigatii Mediafax, mii de brazi au ramas nevanduti si in acest an, in Bucuresti, dupa ce comerciantii nu au vrut sa scada preturile, ba chiar in unele cazuri, in Ajun, au scumpit pomii de iarna, si nici macar in ziua de Craciun nu au facut reduceri semnificative.
In pietele din Capitala si in zonele special amenajate, inca de la inceputul lunii decembrie comercianti din toata tara au scos la vanzare brazi. Unii erau cumparati de la Romsilva, deci romanesti, altii importati din Norvegia, Danemarca sau Olanda. Preturile, la inceputul lunii, erau cuprinse, in medie, intre 40 si 70 de lei pentru un brad cu o inaltime de cel mult 1.80 metri, dar ajungeau chiar si la 250-300 de lei pentru pomii de peste 3 metri inaltime si cu o coroana bogata.
Odata cu apropierea Craciunului, cererea a crescut, astfel comerciantii au crescut tot mai mult preturile, in piete mai ales, unde un pom de iarna se vindea, in Ajun, cu cel putin 100 de lei, iar un brazii cei mai frumosi costau de la 140-150 de lei in sus. In Piata Obor, din Sectorul 2 al Capitalei, de exemplu, sute de oameni au venit pe 24 decembrie pentru a compara un pom de Craciun.
,,Nu am avut timp pana acum, am fost ocupat cu serviciul si am zis ca nu poate trece Craciunul fara sa am un brad in casa. Bugetul e de aproximativ 150 de lei, dar trebuie sa mai iau si decoratiuni de banii astia, asa ca mai mult de 100 de lei nu cred ca voi da pe brad”, a spus Marius Stacu, unul din bucurestenii veniti pe ultima suta de metri sa cumpere un brad.
Un alt cumparator, Mariela Graur, pensionara, a spus ,,am tot asteptat sa scada preturile dar vad ca nici acum, in Ajun, nu le lasa mai jos. Probabil o sa cumpar o coronita, niste crengute de brad si imi fac eu un bradulet mai mic. Am incercat sa negociez, dar nu e chip, imi spun ca ies in paguba daca scad pretul”.
Comerciantii au vrut sa profite cat mai mult de pe urma celor ramasi in urma cu achizitionarea bradului de Craciun, astfel ca nu au acceptat sa scada preturile cu mai mult de 10-20 de lei.
,,Si noi am dat bani pe brazii astia, asa ca nu avem cum sa ii vindem mai jos decat i-am cumparat. Aia e, cine s-a grabit si a venit la inceput de luna a prins mai ieftin, cine nu, ori da banul, ori nu ia bradul. Sau daca vrea ceva ieftin, isi poate lua o coronita, ca e 10 lei si frumos decorata. Noi aici muncim o luna intreaga. Daca ramanem cu brazii nevanduti, aia e”, a spus unul dintre vanzatorii de brazi din Piata Obor.
Si pentru ca nu au fost foarte multi romani cu dare de mana, dispusi sa plateasca 130-150 de lei pentru un brad, mii de pomi au ramas nevanduti. Chiar si asa, in ziua de Craciun, in Piata Obor cel mai ieftin brad, care va fi ori aruncat la gunoi, ori dat unei fabrici de furnir, costa 100 de lei.
,,Au mai venit azi vreo cativa sa ma intrebe cu cat ii dau, le-am zis si lor, va zic si dumneavoastra, asta e pretul, 100 de lei. E brad inalt, frumos, ganditi-va ca ieri era 250 de lei. Nu pot accepta mai putin de 100 de lei, nu e corect fata de munca mea si de valoarea lui. Daca nu vand nimic pana diseara, ii urc in camion si vad eu apoi ce fac cu ei”, a spus Marian, unul dintre ultimii comercianti de brazi, ramas in piata Obor.
Spre deosebire de vanzatorii din piete, magazinele online au facut reduceri masive, chiar la jumatate in unele cazuri, la brazi, astfel ca foarte putine au ramas cu pomii nevanduti.
O alternativa pentru cei care nu au reusit sa vanda coniferele o reprezinta Republica Moldova, unde Craciunul este sarbatorit pe rit vechi, peste doua saptamani