Organizatorii UNTOLD nu-si platesc integral folosinta nici la Neversea

Reproducem un articol extrem de interesant si documentat al Dobrogea Live:

Cea mai mare parte a plajei din Constanta pe care se desfasoara de sase editii Festivalul Neversea a fost pusa la dispozitia organizatorilor prin incalcarea normelor legale de catre Administratia Bazinala de Apa Dobrogea-Litoral (ABADL) si Primaria Constanta.

De-a lungul anilor, Festivalul Neversea s-a desfasurat pe o suprafata de plaja cuprinsa intre 90.800 mp si 110.000 mp, insa Neversea Beach SRL detine in chirie un spatiu de doar 26.896 mp, potrivit contractului nr. 29/2019, valabil pana in octombrie 2028, incheiat cu ABADL.

Astfel, timp de aproape 4 saptamani pe an – cat dureaza amenajarea si desfasurarea evenimentului, organizatorul festivalului ocupa si exploateaza o suprafata de plaja de trei ori mai mare fata de cea pentru care plateste chirie.

Cum a ajuns Neversea sa beneficieze de restul plajei

Potrivit Legii 107/1996, plaja reprezinta domeniu public inalienabil si este administrata de Apele Romane prin ABADL, iar sectoare din ea sunt inchiriate operatorilor economici in urma unor licitatii publice.

Aria pe care se desfasoara in mod traditional gigantul eveniment se intinde pe noua sectoare de plaja, dintre care unul, de 26.896 mp, a fost atribuit Neversea Beach SRL, iar restul de opt sunt operate de alte firme.

Prin urmare, organizatorul festivalului a convenit cu ceilalti agenti economici sa-i cedeze suprafetele de plaja timp in plina vara, cand operatorii isi demonteaza beach-barurile si isi strang sezlongurile pentru a face loc evenimentului.

Anul trecut, cei opt operatori de plaja au incheiat acorduri cu Neversea SRL prin care au transmis dreptul de folosinta a sectoarelor pe perioade cuprinse intre doua saptamani si doua luni. Cinci dintre operatori si-au cedat plajele pentru intreaga perioada iunie-iulie, adica adica mai mult de jumatate din sezonul estival, alte doua societati au transmis dreptul de folosinta pentru doua saptamani, iar o firma si-a cedat plaja pentru o luna. 

Intelegerea intre Neversea si ceilalti opt operatori au fost validata de conducerea ABADL, care a incalcat astfel reglementarile legale.

ACORDURI NEVERSEA 2023

Aceste tipuri de aranjamente sunt interzise expres de Contractul-cadru, publicat in Monitorul Oficial nr. 136 din 28.02.2012, incheiat intre ABADL si operatorii de plaja, care stipuleaza ca dreptul de folosinţa care face obiectul prezentului contract nu este transmisibil şi se va exercita in mod nemijlocit de locatar.

De asemenea, articolul 9 al Contractului, subpunctul 9.3. prevede ca operatorul are obligatia sa nu subinchirieze total sau parţial bunul ce face obiectul contractului de inchiriere şi sa nu cesioneze in tot sau in parte dreptul de folosinţa asupra sectorului/subsectorului de plaja.

Aspectele prezentate mai sus ne-au fost confirmate si de Apele Romane, care ne-a transmis ca operatorii de plaja nu au dreptul sa subinchirieze sau transmita altor societati comerciale suprafetele de plaja care le-au fost atribuite prin licitatie.

Raspunsul Apelor Romane transmis Dobrogea Live:

Din raspunsul primit deducem ca conducerea ABADL, care este sucursala locala a Apelor Romane, a actionat independent prin validarea acordului.

ABADL justifica consfintirea acordului intre Neversea si cei opt operatori prin faptul ca Contractul-cadru permite societatilor chiriase sa organizeze servicii culturale si de divertisment.

„In conformitate cu prevederile contractuale, respectiv drepturile locatarului, acestia pot organiza activitati de divertisment, culturale, drept pentru care agentii economici si-au exprimat acordul cu privire la organizarea si desfasurarea Festivalului Neversea pe sectoarele de plaja”, ne-a transmis ABADL.

Acest argument insa nu este valid. Chiriasii au dreptul de a organiza evenimente, dar cu conditia ca acestea sa fie desfasurate pe propriul sector de plaja, doar de catre firma care il are in exploatare, asa cum se specifica in Contractul-cadru – dreptul de folosinţa care face obiectul prezentului contract nu este transmisibil şi se va exercita in mod nemijlocit de locatar.

Aceasta prevedere este stipulata expres cu scopul de a bloca posibilitatea chiriasilor sa faca specula cu domeniul statului.

Nu este clar care sunt beneficiile operatorilor care in plina vara isi pun la dispozitia Neversea plajele care ar trebui sa reprezinta natura profitului lor prin operarea de beach-baruri si seloguri.

Organizatorii festivalului refuza sa ofere clarificari

De remarcat ca dreptul de exploatare a sectorul de plaja de 26.896 mp apartine prin contract Neversea Beach SRL, insa acordurile de utilizare a celorlalte sectoare de plaja sunt incheiate intre cei opt operatori si Neversea SRL.

Reprezentantii compartimentului de comunicare al Festivalului Neversea nu au dorit sa discute cu noi sau sa raspunda la mesajele transmise. De altfel, sotii Chereji, care se ocupa de relatia cu presa, refuza sa raspunda publicatiei Dobrogea Live inca de anul trecut, cand am solicitat raspunsuri pe mai multe teme privind organizarea Neversea.

De subliniat ca pentru editia de anul acesta, ABADL nu a validat pana in prezent acordurile mentionate mai sus, desi organizatorii Neversea au inceput de aproximativ 10 zile operatiunile de amenajare a festivalului pe sectoarele de plaja care apartin altor operatori.

18.824 mp, cadou de la Primaria Constanta

Si Primaria Constanta detine in zona de desfasurare a festivalului un teren de 18.824 mp format preponderent dintr-o bucata de plaja care are in mijloc un damb de pamant rezultat din lucrarile de stabilizare a taluzului. Toata suprafata a fost pusa tacit la dispozitia Neversea SRL fara sa se semneze vreun document intre cele doua parti.

Potrivit art. 124 din Legea administraţiei publice locale, primaria poate da in folosinta gratuita terenurile sale, in urma unei Hotarari de Consiliu Local, doar entitatilor cu activitate de binefacere sau de utilitate publica ori serviciilor publice. Neversea este doar un SRL care nu indeplineste niciuna dintre conditiile de eligibilitate.

Dupa numeroase solicitari de clarificare a situatiei, Primaria Constanta a refuzat sa ne explice cum a ajuns organizatorul festivalului sa beneficieze fara nicio formalitate legala de terenul de aproape 19.000 mp, insa ne-a transmis ca dambul din mijlocul plajei a fost utilizat in cadrul festivalului ca zona de operatiuni.

Indiferent de scopul utilizarii terenurilor publice de catre alta entitate, fie ea institutie de stat sau societate privata, municipalitatea este obligata sa treaca decizia prin votul consiliului local, dupa care sa incheie un contract.

Cifra de afaceri de 7,5 mil. euro, profit 19.500 euro

Festivalul se desfasoara pe plaja din Constanta incepand cu anul 2017, iar editia din acest an va avea loc in perioada 4-7 iulie. Organizatorul sustine ca anul trecut au fost inregistrati 277.000 de participanti, ceea ce face din acest festival unul dintre cele mai mari din Europa.

Potrivit platformei Listafirme.ro, Neversea SRL este administrata de Ferent Sebastian Dorel si este controlata de Ioan Bogdan Buta prin mai multe companii si o asociatie.

In anul 2022, cand a raportat ultimele rezultate financiare, Neversea SRL, firma care organizeaza festivalul, a inregistrat o cifra de afaceri de 27,7 milioane lei, insa a declarat un profit de doar 97.000 lei.

Anul trecut, Neversea Beach SRL, firma care detine in chirie sectorul de plaja pe care pe care opereaza un beach-bar a raportat o cifra de afaceri de 3,5 milioane lei, dar afirma ca a inregistrat pierderi de peste 1,5 milioane lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *