Romania pierde investitii in favoarea Poloniei

Romania pierde investitii majore pe banda in favoarea tarilor vecine, dupa ce ani la randul companiile straine au atras atentia ca fara infrastructura si fara investitii majore in scoli si universitati nu vor veni sa construiasca uzine si fabrici importante. La opt ani dupa ce am pierdut investitia intr-o uzina auto, acum Romania pierde o investitie pentru o uzina de motoare.

Daimler AG, compania care detine brandul Mercedes-Benz, a anuntat astazi oficial ca va investi 500 de milioane de euro in constructia unei noi uzine de motoare. In cursa pentru aceasta uzina era si Romania, unde la Sebes Daimler produce prin compania locala Star Transmission cutii de viteze. Aceasta este cea mai mare investitie pe care Romania o pierde in ultimii ani in favoarea unei alte tari din Europa Centrala. Noua uzina ar fi asigurat 1.500 de noi locuri de munca bine platite.

La inceputul lunii aprilie Costin Borc, vicepremier, ministru al economiei, tehnocrat si fost director general al CRH, declara in cadrul deschiderii noii fabrici de cutii de viteze a Daimler de la Sebes faptul ca „investitiile straine reprezinta o prioritate pentru Guvernul Romaniei si implicit pentru mandatul meu ca ministrul al economiei. La randul ei, Romania este o solutie pentru investitori”. Pe de alta parte, la fel precum in 2014 cand a fost demarat proiectul de 300 mil. euro, nu exista o autostrada fara intreruperi intre Sebes si Sibiu, iar promisiunea guvernului de atunci, condus de Victor Ponta, de a avea o autostrada pana la Nadlac nu s-a concretizat.

Polonezii se laudau deja se saptamana trecuta cu faptul ca Mercedes-Benz va investi intr-o uzina, potrivit publicatiei Rzeczpospolita, nemtii fiind interesati sa construiasca noua fabrica in orasul Jawor, din Silezia Inferioara, Polonia.

In Ungaria, la Kecskemet, nemtii au anuntat un plan suplimentar pentru a extinde uzina de vehicule in urma unei investitii de 600 mil. euro. Romania a pierdut in 2008 investitia in favoarea Ungariei la acea vreme, din cauza lipsei unui plan concret pentru a dezvolta infrastructura rutiera si de a construi autostrazi, dar si de specula imobiliara cu terenuri, potrivit presei de la acea vreme. Pe de alta parte, acum Mercedes-Benz produce in Ungaria 180.000 de masini anual si vrea sa ajunga la 300.000. valoarea masinilor produse acolo fiind de peste 9 miliarde de euro, dublu comparativ cu Dacia.

Markus Schaefer, membru in consiliul de administratie al Mercedes-Benz Cars si supply chain manager declara la inceputul lunii aprilie, in cadrul evenimentului de inauguare a investitiei de 300 mil. euro in extinderea fabricii de transmisii ca la Sebes vor fi dezvoltate noi proiecte ce tin de trenul de rulare, ceea ce poate insemna atat componente cat si motoare.

In conditiile in care doar cu transmisiile automate cu cinci si sapte trepte, Star Transmission a ajuns in top 10 exportatori ai Romaniei anul trecut, pe pozitia a zecea, cu noua cutie cu noua trepte, care in viitor se va regasi pe cel putin 80% din masinile produse dar si cu motoare, Daimler ar putea ajunge chiar cel mai mare exportator, depasind Automobile Dacia, care trimite la export masini, cutii de viteze si motoare in valoare de peste 4,5 miliarde de euro anual.

Potrivit lui Falk Pruscha, director general Star Transmission si Star Assembly, compania locala a Daimler poate trece in acest an de pragul de un miliard de euro, in conditiile in care de la un singur schimb in prezent, pana la finalul anului noua cutie 9G-Tronic va fi produsa in trei schimburi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *