Viktor Orban – mai bine ca imigrantii sa nu ajunga in Europa
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, azi, ca Europa nu poate sa primeasca un val imens de straini fara sa impuna restrictii sau controale in privinta acestora. „Punctul de vedere al Ungariei este ca ar fi mai bine daca niciun imigrant nu ar ajunge in Europa”, a spus Orban raspunzand la o intrebare adresata de redactorul unui post de radio.
Premierul ungar a criticat din nou politica promovata de UE, acuzand faptul ca statelor nu li se ofera optiunea de a gasi solutii proprii in vederea gestionarii crizei migratiei. Lasand statele fara nicio putere de decizie in aceasta criza, fara a le oferi optiuni alternative, UE va transforma tarile in tinte vulnerabile, grav afectate de criza migratiei, a insistat Orban.
„Gandirea dogmatica a fost invinsa de realitate si ratiune”, a declarat Viktor Orban intr-un interviu acordat postului de radio public Kossuth, referindu-se la decizia Austriei de a limita numarul de solicitanti de azil la 37.500 anual pana in 2019 pe care a apreciat-o drept „o victorie a ratiunii”. Austria a anuntat miercuri ca nu va mai primi decat 130.000 de imigranti in urmatorii patru ani, cu exceptia celor 90.000 deja inregistrati in anul 2015.
Indiferent de planurile pe care le au imigrantii in vederea descoperirii de noi rute in Europa, „este absolut sigur ca nu vor trece prin Ungaria”, a precizat Orban. El a adaugat ca au fost deja facute pregatirile pentru ridicarea unui gard de-a lungul unei portiuni a frontierei dintre Ungaria si Romania si ca exista capacitatea de a inchide aceasta parte a granitei daca va fi necesar.