Noul prefect al judetului Cluj va fi investit luni in functie
Noul prefect al judetului Cluj, Alexandru Corods, va fi investit, luni, in functie. Investirea va avea loc in cadrul unei festivitati ce va avea loc la sediul Institutiei Prefectului.
Alexandru Cordos a fost numit noul prefect al judetului Cluj printr-o hotarare de guvern luata vineri. A fost publicata in Monitorul Oficial in seara aceleiasi zile.
Alexandru Cordos are 64 de ani si este casatorit.
A fost senator in Parlamentul Romaniei timp de doua mandate (2008–2016). In respectiva perioada a indeplinit si functia de chestor al Senatului (2012–2013), Alexandru Cordos are in spate experienta in administratia publica si managementul privat. Aceasta include activitatea ca director in cadrul Prefecturii Judetului Cluj (2001–2003) si roluri de conducere in sectorul privat.
Pe plan academic, Alexandru Cordos ocupa in prezent functia de lector universitar la Facultatea de Drept Cluj-Napoca din cadrul Universitatii Crestine „Dimitrie Cantemir”, unde activeaza din anul 2011. Detinator al titlului de doctor in filosofie (specializarea filosofie juridica), obtinut in 2013 la Centrul Universitar Nord din Baia Mare, el este autor si coautor de cursuri universitare si lucrari de specialitate, printre care „Introducere in filosofia juridica” (2018) si „Dreptul Muncii” (2015).

