Parlamentul Greciei a aprobat masurile economice convenite cu Eurogrup

Parlamentul Greciei a aprobat in cursul noptii de miercuri spre joi, dupa dezbateri tensionate, principalele conditii economice stabilite de Guvernul Alexis Tsipras cu liderii Eurogrupului. In favoarea conditiilor convenite cu Eurogrup au votat 229 de parlamentari, iar 64 s-au pronuntat impotriva. Sase deputati s-au abtinut de la vot, iar unul a absentat. Dezbaterile din Parlamentul Greciei s-au desfasurat intr-o atmosfera tensionata, in timp ce peste 13.000 de persoane protestau in Piata Syntagma.

Presedintele Parlamentului, Zoe Konstantopoulou, a avut un ton vehement impotriva masurilor de austeritate, parasind plenul de doua ori si denuntand masuri care, crede ea, ar duce la „genocid social” si ar echivala cu o „lovitura de stat”.

Ministrii Finantelor din zona euro se vor reuni intr-o teleconferinta joi la ora 10.00 (11.00, ora Romaniei), pentru a discuta despre criza din Grecia. Liderii zonei euro au ajuns, luni dimineata, la un acord cu partea elena pentru negocierea unui al treilea program de asistenta financiara, care sa permita ramanerea Greciei in zona euro. Grecia si-a asigurat restructurarea datoriilor si finantarea pe termen mediu in cadrul unei pachet in valoare de 35 de miliarde de euro care va permite tarii sa ramana in zona euro.

Premierul Alexis Tsipras a pledat pentru acceptarea unui acord „incorect”, dar care este singura alternativa la „anarhie”. „Acordul este dificil, dar am evitat continuarea retragerilor activelor in strainatate. Am evitat un plan de strangulare financiară si de prabusire a sistemului bancar. In aceasta batalie dura, am reusit sa obtinem restructurarea datoriilor”, a afirmat premierul de extrema-stanga Alexis Tsipras.

Grecia are o datorie totala de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% catre tari din zona euro si catre FMI, iar 8,7% catre Banca Centrala Europeana (BCE). Incepand de la 1 iulie Grecia este, tehnic, in incapacitate de plati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *