Echipa primariei, U Cluj, si presedintele sau “imprumutator”

Radu Constantea e presedinte la Universitatea Cluj, In ultima lui declaratie de avere apare ca a imprumutat clubul cu aproape 50.000 de euro. U Cluj e o echipa care, doar pe parcursul lui 2024, a primit din partea autoritatilor locale aproape 2,5 milioane de euro.

Cealalta echipa din oras, mai galonata CFR 1907 Cluj, se lupta doar prin forte proprii. Diferenta majora dintre cele doua grupari e data de cum e construit clubul din punct de vedere al finantarii. CFR e club privat, U Cluj, desi ruleaza ca societate de drept privat, altfel nici n-ar avea dreptul sa joace in prima liga, e, de facto, echipa autoritatii locale, a Primariei mun. Cluj-Napoca.

Cine e presedintele lui U Cluj: consilier PNL, fiul managerului Spitalului Municipal din Cluj

Cea mai buna dovada e ca in fruntea clubului e unul dintre oamenii de incredere ai lui Emil Boc. E vorba despre Radu Constantea, fiul celui care conduce Spitalul Municipal Cluj-Napoca. Radu Constantea e, la fel ca Boc, membru al Partidului National Liberal. Spitalul Municipal Cluj-Napoca apartine chiar primariei, deci lui Boc…

Constantea este consilier local la Cluj. Pentru acest motiv a fost obligat in ultimii ani sa completeze declaratia de avere si sa o faca publica. Cea mai recenta e datata 21 noiembrie 2024.

Declaratia de avere a presedintelui de la U Cluj arata ca a imprumutat clubul

Iar ea contine, la rubrica „imprumuturi acordate” de cel in cauza, o suma mare cu care Radu Constantea ar fi ajutat clubul Universitatea Cluj: 240.000 de lei, ceea ce inseamna aproape 50.000 de euro.

U Cluj e un club care a fost ajutat din plin, cu sume extrem de mari, de catre Primaria si Consiliul Local Cluj.

Banii primiti de la autoritatea locala de U Cluj in ultimii 3 ani: 2022 – 900.000 euro; 2023 – 2.400.000; 2024 – 2.500.000. Mai mult, in afara acestor bani, U Cluj a produs si din alte surse de venit. Pentru tot anul 2023, Universitatea a raportat incasari totale care au trecut de 7 milioane de euro. Acest an este ultimul pentru care exista date oficiale publicate pe site-ul Ministerului Finantelor.

Si cu toate acestea, in declaratia de avere a lui Constantea apare ca a fost nevoie sa imprumute clubul cu aproape 50.000 de euro.

Constantea a mai imprumutat cu aproape 1 MILION DE LEI o firma, Next Generation Building SRL.

Cum explica Constantea aceasta situatie

„Ceea ce apare ca imprumut catre club provine din salariile pe care nu le-am incasat. Eu m-am lasat intotdeauna ultimul pe lista la plati, tocmai ca sa nu afectez cash-flow-ul societatii.

Si s-au adunat salarii restante, iar daca in declaratia din noiembrie 2024 apare 240.000 de lei inseamna ca atât era la un moment dat. Precizez insa ca desi declaratia respectiva are ca data noiembrie 2024, ea se refera la anul 2023, asa e procedura.

Din 2016, de când sunt implicat la club si pâna in momentul in care Universitatea Cluj a promovat, vara lui 2022, adica timp de 6 ani eu am facut munca voluntara aici. Abia din momentul in care am ajuns in Liga 1 am acceptat si salariu”.

Radu Constantea, presedinte U Cluj, alte ziceri

Intrebat de Golazo daca ar fi nevoit sa completeze in prezent o noua declaratie, cu situatia din acest moment, Constantea a precizat ca „la rubrica imprumuturi ar aparea undeva in jur de 150.000 de lei“. Ceea ce inseamna salarii restante de circa 30.000 de euro.

Ce salariu are ca presedinte al lui U Cluj

Cu cât e remunerat insa cel care conduce clubul? Conform aceleiasi declaratii de avere, in 2023 a rulat pe un contract lunar net de aproape 5.000 de euro. „Acum e mai mic, de exemplu, pentru 2024 e undeva la circa 220.000 de lei”. Ceea ce inseamna aproape 3.700 de euro.

Cum Constantea sustine ca detine o creanta de 150.000 lei la adresa clubului, rezulta neplatit vreo 70% din tot 2024…

In calitate de presedinte, el ruleaza, la fel ca jucatorii si antrenorii, pe contract de activitate sportive. Pe acesta taxele catre stat sunt cu mult mai mici decât un contract individual de munca.

In schimb, in calitate de consilier local, Constantea primeste doar o indemnizatie. Acesta s-a ridicat doar la 2.300 de euro pentru tot anul 2023.

Constantea face parte si din Comisia pentru tineret, sport, mediu si turism. Zice ca atunci când se discuta pe marginea finantarii Universitatii Cluj, unde el e presedinte, se recuza. „Nu doar ca nu votez, dar nu particip nici macar la dezbateri”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *