BMW M3 Touring, prima schita digitala

BMW a confirmat oficial ca viitoarea generatie a modelului performant M3 va fi disponibila si in varianta break numita M3 Touring. BMW a publicat o prima schita de design cu partea din spate a viitorului model M3 touring. Pentru prima data in istoria diviziei M, va exista un M3 break.

Deocamdata, schitele nu permit o idee completa despre viitorul touring.

Constructorul bavarez pregateste noua generatie a modelelor M3 si M4. Lansarea va avea loc in luna septembrie, iar anul viitor va fi lansata si o noua generatie pentru modelul M4 Cabriolet.

BMW mai are o surpriza pentru fanii modelului M3. Pentru prima data va dezvolta si o versiune break numita M3 Touring. Cel mai probabil, acesta va fi lansat peste doi ani. Versiunea break va intra in dezvoltare in perioada urmatoare, urmand sa inceapa testele pe drumurile publice.

Acesta va putea fi vazut ruland in apropierea centrului de dezvoltare de la Garching, langa München. Vor urma teste de circuit pe Nürburgring Nordschleife.

Noul BMW M3 va folosi un motor pe benzina de 3.0 litri cu sase cilindri in linie ce va dezvolta 480 CP. Va exista si o versiune M3 Competition cu 510 CP disponibili. Trasmisia va fi asigurata de o cutie de viteze automata M Steptronic cu opt trepte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *