Atac violent intr-un club de noapte din Istanbul

Potrivit primelor declaratii ale guvernatorului orasului Istanbul, Vasip Sahin, citat de agentiile internationale de presa, un atacator imbracat in Mos Craciun a impuscat un ofiter de politie si un civil inainte de a intra in clubul Reina, din cartierul Ortakoy din Istanbul, la ora unu si un sfert azi dimineata, si a deschide focul la intamplare asupra clientilor din incinta.

Martori prezenti vorbesc de doi atacatori si au povestit ca inainte de atac i-au auzit strigand ceva in araba, potrivit agentiei de presa turce Dogan, care precizeaza ca intre 700 si 800 de persoane erau in clubul de noapte la momentul atacului, venite sa sarbatoreasca Noul An.

Clubul vizat este situat la cateva sute de metri de locul unde avea loc sarbatorirea oficiala a Anului Nou, pe malul Bosforului. Atacatorul sau atacatorii au mitraliat in atac persoanele prezente „intr-o maniera salbatica si nemiloasa”, dupa cum a declarat Sahin. Potrivit canalului NTV, citat de AFP, mai multe persoane s-au aruncat in Bosfor pentru a scapa de gloantele trase.

AFP noteaza ca atacul asupra emblematicului club de noapte Reina, din partea europeana a Istanbului, a survenit pe fondul mai multor atentate care au zguduit Turcia. Acesta s-a produs cu toate ca, dupa un an 2016 sangeros, autoritatile turce erau in alerta pentru noaptea de revelion, circa 17.000 de politisti fiind desfasurati in oras.

Atacul comis in clubul de noapte din Istanbul, in timpul celebrarii trecerii in noul an, a facut 39 de morti, dintre care 16 straini, iar autorul sau este cautat inca, a indicat ministrul turc de interne, Süleyman Soylu. El a aratat ca 21 dintre persoanele ucise au fost deja identificate, printre acestea figurand 16 straini si cinci turci. Atacul a provocat de asemenea ranirea a cel putin 69 de persoane, dintre care patru sunt in stare grava, conform aceleiasi surse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *