Boc ii da replica lui Reghecampf
Edilul orasului Cluj-Napoca, Emil Boc, a tinut neaparat sa-i dea replica antrenorului Stelei, Laurentiu Reghecampf, cel care ceruse interventia presedintelui tarii pentru a muta amicalul cu Spania de pe Cluj Arena pe Arena Nationala din Bucuresti.
„Sunt foarte dezamagit ca nu se joaca pe Arena Nationala, am fi avut parte de un gazon bun si de mai multi spectatori. Faptul ca meciul cu Spania se va juca la Cluj e o pata pentru Romania. Cred ca ar trebui sa se implice cineva, nu stiu cine, poate chiar presedintele Romaniei. Sa dea acoperisul jos, jucam fara el, nu-i problema”, este declaratia facuta de Laurentiu Reghecampf care a inflamat spiritele la Cluj-Napoca.
Pe langa suporterii din Ardeal ai Nationalei, care l-au acuzat pe antrenorul Stelei ca dispretuieste Clujul doar pentru ca sotia sa, Ana-Maria Prodan, a fost contestata dur de fanii Universitatii Cluj, a venit randul primarului Emil Boc sa critice atitudinea acestuia.
”Nu noi suntem de vina ca nu sunt in stare sa organizeze un meci cu campioana europeana. Ei trebui sa fie mandri ca exista un stadion precum Cluj Arena in Romania. Afirmatiile lui Reghecampf sunt o pata pe obrazul sau si cred ca ar trebui sa se uite in propria ograda inainte sa faca alte declaratii”, a spus Boc la radioul Napoca FM.
Dupa cum se cunoaste, acest mini scandal a pornit dupa ce FRF a decis sa mute disputarea amicalului cu Spania, de pe 27 martie, pe Cluj Arena, deoarece Arena Nationala din capitala nu primise avizul ISU de functionare.