Cutremur semnificativ in Marea Egee, in Grecia

Un cutremur de suprafata cu magnitudinea de 6,3 grade Richter a avut loc in zona de est a Marii Egee, la aproximativ 11 kilometri sud de orasul Plomari de pe insula greceasca Lesbos, informeaza Institutul american de Geofizica (USGS).

Cel putin zece persoane au fost ranite in Grecia, luni, dupa cutremurul de suprafata cu magnitudinea de 6,3 grade Richter care a avut loc in zona de est a Marii Egee si care s-a resimtit puternic in vestul Turciei si pe insula greceasca Lesbos, informeaza site-ul agentiei The Associated Press. Persoanele ranite sunt din orasul Vrisa, aflat pe insula Lesbos, unde mai multe case vechi s-au daramat.

Zeci de case s-au prabusit, iar drumurile din oras sunt blocate. Acum incercam sa scoatem o femeie prinsa sub daramaturi. Ii sfatuim pe rezidentii din zonele afectate de pe Lesbos sa ramana in afara locuintelor pana cand acestea vor fi inspectate„, a declarat Marios Apostolides, un membru al serviciului regional de urgenta. Inalti oficiali guvernamentali greci, seismologi si echipe de urgenta din capitala Atena se indreapta catre insula Lesbos pentru a evalua daunele.

Pe de alta parte, serviciile de urgenta din Turcia nu au raportat victime, dar 240 de corturi au fost ridicate in zona afectata, ca masura de precautie. Orasele vestice si Istanbulul au resimtit cel mai mult cutremurul. Sute de persoane au iesit in strada, fiind speriate de replici puternice.

Epicentrul cutremurului de 6,3 grade a fost la 11 kilometri sud de orasul Plomari (insula Lesbos), la 30 de kilometri sud sud-vest de orasul Mytilene din Grecia si 40 de kilometri vest nord-vest de localitatea Foca (provincia Izmir) din Turcia, potrivit Institutului american de Geofizica (USGS). Cutremurul s-a produs la o adancime de 5,7 kilometri.

Autoritatile turce si cele grecesti au precizat ca au avut loc minimum 25 de replici ale cutremurului, cele mai mari fiind cu magnitudinea de 4, 4,5 si 4,9.

Cutremurele sunt frecvente in Grecia si Turcia, tari aflate in zone tectonice active. Doua cutremure devastatoare au lovit nord-vestul Turciei in 1999, provocand moartea a aproximativ 18.000 de persoane.

O agentie guvernamentala turceasca a transmis ca seismul s-a resimtit si in partea de vest a Turciei, inclusiv la Istanbul si in provincia Izmir, plasand intensitatea cutremurului la 6,2 grade.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *