Frauda de milioane de euro cu electronice si electrocasnice

Inspectorii anti frauda fiscala din ANAF au identificat o firma care a cauzat bugetului de stat un prejudiciu total de 11.600.000 de lei in perioada 2016-2017, prin efectuarea de livrari intracomunitare fictive cu produse electronice, electrocasnice si accesorii in valoare totala de 58.400.000 lei, fiind penultima veriga a unui lant comercial complex constituit din societati comerciale inregistrate in Italia, Malta, Spania, Portugalia, Elvetia, Austria, Germania, Polonia si Bulgaria.

Bunurile din frauda erau importate din China de firme din Italia, dupa care se exportau in Elvetia, la o societate comerciala cu actionariat ascuns.

Firma elvetiana a efectuat scriptic importul bunurilor in Romania prin procedura vamala, respectiv punerea in libera circulatie a bunurilor fara plata TVA la import prin declararea unei livrari intracomunitare scutite de TVA in alt stat membru al Uniunii Europene. Pentru aceste operatiuni vamale societatea elvetiana a utilizat comisionari vamali din Germania si Austria, care au actionat si ca reprezentanti fiscali pe teritoriul acestor state membre, pentru justificarea de catre societatea elvetiana a livrarilor intracomunitare scutite de TVA catre Romania. Societatea romaneasca a declarat la randul sau livrari intracomunitare scutite de TVA catre diverse societati de tip „missing trader” din Spania, Polonia si Portugalia, cu scopul eludarii platii TVA. Particularitatile acestor societati erau ca isi schimbau actionariatul dupa care nu depuneau nici o declaratie fiscala, nu functionau la sediul social, nu plateau taxe si impozite la bugetele de stat, nu detineau active si la scurt timp erau declarate inactive fiscal si se anula inregistrarea in scopuri de TVA in statul membru de rezidenta. Din documentele de transport s-a constatat ca in toate situatiile bunurile au fost descarcate direct in patru depozite logistice din Spania, bunurile nemaifiind livrate in Romania.

De asemenea, societatea romaneasca a contactat trei sucursale din Italia ale unor societati multinationale de renume, de la care a achizitionat produse electronice, care au fost livrate scriptic intracomunitar, in regim de scutire de TVA, catre firme ”fantoma” din Spania, Bulgaria, Malta sau Italia, dar din documentele de transport a rezultat ca bunurile s-au descarcat direct in depozite logistice din Austria, Italia si Spania.

Circuitul decontarii a presupus alimentarea conturilor bancare ale societatilor de tip ”missing trader” cu sume semnificative din conturile unor alte societati fantoma, apoi sumele erau transferate in Romania, dupa care se efectuau viramente bancare in conturile furnizorilor. Prin acest circuit financiar o suma importanta de bani a ajuns in conturile din Elvetia ale furnizorul elvetian, societate cu actionariat ascuns, reprezentata conventional de un avocat specializat in infiintarea de societãti de tip offshore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *