Peste 5000 de persoane au participat la “Seri de vara clujene”

Ajuns la ce-a de-a VII-a editie, evenimentul “Seri de vara clujene”, organizat de Primaria municipiului Cluj-Napoca s-a desfasurat pe durata a 3 weekenduri din luna august: 11, 12 august seri de opereta si muzica usoara in cartierul Marasti, 18, 19 august seri de folk pe plaja Grigorescu si 25, 26 august seri de jazz si muzica live in Piata Muzeului.

Seri de vara in alte lumi” si “Seri de vara in alte timpuri” au fost cele care care au deschis sirul evenimentelor din acest an, evenimente care au strans peste 1500 de persoane in ambele seri. Astfel au fost activate doua noi locatii din oras, Amfiteatrul Bazei Sportive Gheorgheni unde a avut loc atat un workshop de dans hula sustinut de AnnaMaria Balazs, dar si “La Contessa Maritza” – arii si duete din opere celebre. Cea de-a doua locatie a fost Parcul de pe strada Dambovitei din Marasti, unde solistii Fang Shuang – semifinalist “Romanii au talent” si Paula Cotet – castigatoare a mai multor concursuri nationale si internationale de muzica clasica, usoara si romante i-au transpus pe cei prezenti in cu totul alta lume, cea de odinioara cu melodii de altadata.

Cel de-al doilea weekend al “Serilor de vara clujene” a strans in cele doua seri peste 3000 de persoane la evenimentul “Folk happening on the beach”, un eveniment devenit deja o traditie indragita de clujeni. Pe plaja Grigorescu au urcat pe scena trupa Boemis, Magda Puskas & Rares Suciu, Raluca Marinescu, Ioana Muresan, Adriana Andreica & Andrada Jucan & Florin Grec, Duo Mignon & Cristina Patrascu, Dudu Isabel & friends, Catalin Condurache, evenimentul incheindu-se cu un splendid foc de tabara si atmosfera de Vama Veche cu chitara si cantece de suflet.

Ultimul weekend al “Serilor de vara clujene” a fost gazduit in boema Piata Muzeului, asa cum am fost obisnuiti an de an. Le Minion, Socol, Vlad Bretan, Renata Burca & Eddy Cos, Natif si Edina Jazz Quartet sunt artistii care au urcat pe scena si au dat un plus de farmec locatiei.

Intreg evenimentul a strans peste 5000 de persoane si a fost organizat de Primaria municipiului Cluj-Napoca, serile de opereta si muzica usoara i-au avut ca parteneri pe Scena Urbana, cele de folk pe Asociatia Citadela Artelor, serile din Piata Muzeului pe Big Time Production, iar sponsorii ce l-au facut posibil au fost: Banca Transilvania, Bergenbier, Pepsi, Vodafone Romania, Coral Impex.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *