Clujul în topul calităţii vieţii

Cluj-Napoca este cel mai bine poziţionat oraş românesc în topul care măsoară calitatea vieţii în 97 de metropole din întreaga lume.

Topul, realizat de utilizatorii Numbeo, este valabil pentru mijlocul anului curent şi ia în considerare mai mulţi factori care contribuie, în opinia lor, la stabilirea calității vieții. Astfel, în realizarea clasamentului respectiv, cea mai mare pondere a avut-o nivelul poluării din fiecare oraş, urmat de siguranţa oferită cetăţenilor. De asemenea, au fost luate în seamă şi sănătatea populației, calitatea sistemului medical sau puterea de cumpărare.

Astfel, liderul topului este oraşul elvețian Zurich, urmat de Canberra (Australia) şi Ottawa (Canada). Clujul se află pe poziția 53, cu punctaje bune la capitolele poluare, timp petrecut în trafic, indicele prețului de consum şi siguranţa cetăţenilor. La capătul opus, puterea de cumpărare şi calitatea sistemului medical au valori mult sub medie. Chiar şi aşa, Cluj-Napoca se situează în faţa unor orașe precum Varșovia (Polonia, locul 56), Paris (Franța, locul 63), Budapesta (Ungaria, locul 67), Milano (Italia, locul 69), Londra (Anglia, locul 72) și București (locul 74).

Acum doi ani, Clujul a fost inclus într-un sondaj în cadrul unui Audit urban la nivel european care a vizat percepţia asupra calităţii vieţii în 79 de oraşe europene. Cluj-Napoca a fost depăşit, însă, de municipiul Piatra-Neamţ, sondajul arătând că acolo calitatea vieţii este mai ridicată.

Sondajul era atunci o inițiativă a Direcției Generale de Politică Regională a Comisiei Europene, şi avea ca scop compararea calităţii vieții între diferitele zone ale Uniunii Europene. Între cele 79 de orașe au fost incluse 28 de capitale ale statelor membre ale Uniunii Europene, inclusiv Turcia, iar din România au participat la sondaj Bucureștiul, Cluj-Napoca și Piatra-Neamț.

Potrivit sondajului, 9 din 10 respondenţi s-au arătat satisfăcuţi de spaţiile publice. La fel ca  în oraşele Groningen, Oviedo, Malmo, Munchen, Aalborg și Luxemburg. În ceea ce priveşte Clujul, nivelul de satisfacţie este de 77%, iar în Bucureşti de doar 52%.

De asemenea, locuitorii din Piatra-Neamţ erau mulțumiţi în poporţie de 65% de preţul locuinţelor, în timp ce în Cluj-Napoca doar  49% dintre respondenţi s-au declarat satisfăcuţi, iar în Capitală 39%. Cei mai nemulţumiţi de preul locuinţelor erau locuitorii din capitalele europene, în special Munchen, Geneva şi Paris.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *