Consulul Germaniei la Sibiu, in vizita la Consiliul Judetean Cluj

Vicepresedintele Consiliului Judetean Cluj, domnul Vákár István, a primit ieri vizita Excelentei Sale, domnul Hans E. Tischler, Consulul Republicii Federale Germania la Sibiu.

In cadrul intalnirii, vicepresedintele Consiliului Judetean a prezentat Excelentei Sale potentialul economic, investitional si turistic pe care judetul Cluj il are, precum si cele mai importante proiecte aflate in derulare la nivelul forului administrativ judetean. Scopul acestui demers a fost acela de a impulsiona dezvoltarea relatiilor de cooperare bilaterala in multiple domenii de interes reciproc.

Tot pentru a sustine cauza judetului si pentru a convinge oficialul german de avantajele pe care judetul le are, vicepresedintele Vákár István a evidentiat pe parcursul intalnirii faptul ca acesta gazduieste cel de-al doilea centru universitar al tarii, peste 25% din locuitorii municipiului fiind studenti. Aceasta forta de munca inalt calificata si vorbitoare de limbi straine constituie un  punct forte ce recomanda Clujul din punct de vedere investitional.

De cealalta parte, oficialul german a manifestat un interes deosebit in ceea ce priveste colaborarea pentru sustinerea si promovarea invatamantului profesional si vocational, precum si pentru atragerea unor companii nemtesti care sa ii recruteze pe absolventii acestor scoli. Excelenta Sa, domnul Hans E. Tischler a subliniat ideea ca in societatea actuala exista o lipsa acuta de muncitori calificati, fapt care determina o problema serioasa pe piata muncii. De asemenea, pe langa ideea incheierii unor parteneriate in domeniul educational, oficialul german si-a exprimat intreaga deschidere pentru stabilirea unor colaborari care sa contribuie la imbunatatirea sistemului medical clujean, in special prin atragerea unor finantari straine si incheierea unor parteneriate de tip public-privat in acest domeniu.

„Consider ca discutiile purtate au fost unele extrem de benefice, marcand un pas important in colaborarea romano-germana si in identificarea domeniilor in care se pot realiza cu prioritate schimburi de informatii si expertiza, precum si schimburi economice. Ne dorim ca atuurile noastre sa fi fost unele convingatoare si sa se concretizeze, in cel mai scurt timp”, a declarat vicepresedintele Consiliului Judetean Cluj.

In final, reprezentantii celor doua parti au stabilit modalitatile viitoare de schimb de informatii si au decis sa analizeze impreuna ideea derularii in perspectiva a unor proiecte de interes comun, in special in domeniile educational, medical si al turismului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *