Startup Europe Summit – 21-22 martie 2019

In perioada 21-22 martie 2019, municipiul nostru va gazdui Startup Europe Summit 2019 – conferinta Comisiei Europene privind Startup-urile tehnologice organizata in parteneriat cu Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale si Primaria municipiului Cluj-Napoca.

Acest summit dedicat startup-urilor are loc pentru prima data in Romania si face parte din calendarul manifestarilor organizate in Romania in contextul presedintiei Consiliului Uniunii Europene.

Pentru doua zile, Clujul devine capitala Startup-urilor din Europa. Tema editiei din acest an a Startup Europe Summit este „Digital Single Market”. Actori principali in antreprenoriat si inovatie tehnologica din Europa Centrala si de Est isi vor da intalnire la Cluj-Napoca cu actori-cheie in ecosistemele de inovare din Europa de Vest.

Participantii la Summit vor putea afla ultimele noutati direct de la liderii tehnologiei, dar si detalii despre oportunitatile de finantare europene direct de la Bruxelles, inclusiv despre programele de sustinere a startup-urilor (Startup Europe, Consiliul European pentru Inovare, Digital Innovation Hubs, EIT Digital). De asemenea, in cadrul summitului, participantii vor intra in legatura directa cu liderii institutiilor internationale de finantare (Banca Mondiala, BEI, Fondul European de Investitii, IFC si BERD) si vor putea descoperi modul in care administratia publica din intreaga regiune si din Europa ii poate ajuta, fie ca se afla in cautarea unei finantari, a unui nou loc de munca, a noului co-fondator sau a investitiei potrivite.

Cine sunt vorbitorii

Printre speakerii la Startup Europe Summit se numara: Mariya Gabriel – comisar european pentru economie si societate digitala; Simon Schaefer – Fondator & CEO, Factory; Jeff Burton – Co-fondator, Electronic Arts; Marius Ghenea – Director de investitii, 3TS Capital Partners; Bindi Karia – Fondator, Bindi Ventures; Robin Wauters – Fondator, Tech.eu; Nicolas Brien – Director General, France Digitale; Miguel Arias – Director Global pentru Antreprenoriat, Telefonica; Alberto Onetti – Presedinte, Mind The Bridge Foundation; Eliza Kruczkowska – Chief innovation officer, Polish Development Fund; Kat Borlongan – Director, La French Tech; Francisco Velázquez de Cuéllar – Presedinte, Axon Partners Group; Martin Villig – Co-fondator, Taxify; Nils Beers – Director, StartupDelta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *