Conducerea CJ reia programul de audiente in teritoriu
Presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise, a reluat seria intalnirilor cu cetatenii judetului Cluj. Ele se desfasoara in cadrul programului „Audiente in teritoriu”.
In cadrul audientelor vor fi abordate aspecte de interes general, cetatenii avand posibilitatea de a prezenta presedintelui forului administrativ judetean problemele cu care se confrunta precum si propunerile pe care le au in vederea unei optime administrari a comunitatii.
Alin Tise, presedintele Consiliului Judetean Cluj: „Dorim sa ne asiguram, in primul rand, ca proiectele initiate de noi raspund intr-o maniera adecvata nevoilor reale si concrete ale cetatenilor. Prin intermediul acestor audiente le oferim posibilitatea de a se implica activ in actul decizional local, prin propuneri menite sa contribuie la eficientizarea administratiei publice”.
Primele intalniri cu cetatenii din cadrul programului „Audiente in teritoriu” au avut loc in cursul zilei de marti, 2 aprilie 2019, in comunele Chiuiesti, Catcau si Vad.

Alaturi de presedintele Consiliului Judetean, la aceste intalniri participa si vicepresedintele forului administrativ judetean, domnul Marius Minzat, impreuna cu o serie de reprezentanti ai institutiilor cu competente in gestionarea problemelor din mediul rural printre care si responsabilii cu derularea programelor de reabilitare a drumurilor judetene si de extindere a retelei de alimentare cu apa potabila si canalizare, respectiv Directia de Administrare a Domeniului Public si Privat al judetului si Compania de Apa „Somes”.