Judecator Sergiu-Leon Rus despre magistrati turnatori SIPA

Evenimentul Zilei, in editia print de astazi, consemneaza ca un judecator celebru cere demascarea informatorilor cu robe si crearea unei comisii parlamentare de ancheta care sa cerceteze arhiva SIPA.

Este vorba despre cunoscutul judecator Sergiu-Leon Rus, de la Curtea de Apel Cluj, cu o vechime in porfesie de 18 ani si doctor in drept, presedinte al Asociatiei Judecatorilor din Romania. Potrivit judecatorului clujean, este necesara publicarea numelor celor care dadeau note informative despre magistrati, iar „multi dintre acesti informatori zelosi sunt si azi in functii si pe langa ca executa ordinele pe care le primesc in continuare de la serviciile secrete, dispun de destinele celor pe care ii judeca”.

Judecatorul clujean afirma ca este obligatorie demascarea magistratilor colaboratori care, avand in vedere cantitatea mare de dosare vizand magistratii, trebuie sa fi fost foarte numerosi si prolifici Acest lucru se impune si din considerente de ordin moral, judecatorii si procurorii corecti trebuind sa-si cunoasca delatorii. Sergiu-Leon Rus mai observa ca „potentialul SIPA de influentare si santajare a magistratilor nu a fost folosit numai pentru consolidarea dominatiei sefilor de instante si parchete asupra magistratilor care solutionau cauze, ci, prin acesti sefi colaboratori si presiunile lor asupra magistratilor, in beneficiul politicienilor, ca o politie a acestora in domeniul judiciar”.

Principala critica care s-a adus in spatiul public structurii este ca Serviciul Independent pentru Protecție si Anticoruptie nu a fost infiinţat in 1991 prin lege, ci printr-un ordin al ministrului justitiei, iar ulterior a fost prevazut in hotarari de guvern, dublate de regulamente aprobate prin ordin de ministru fara ca vreodata sa fi fost consacrat prin dispozitii normative de nivelul legii. Pe langa aceste grave vicii de infiintare si de legalitate, trebuie mentionat ca, spre deosebire de SRI, niciodata nu a existat un control parlamentar al activitatii sau vreo dare de seama sau raport anual in parlament, activitatea SIPA fiind in intregime obscura.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *