Prima masina facuta cu o imprimanta 3D este gata
Un nou producator de autovehicule a aparut in lumina reflectoarelor saptamana trecuta intr-un parteneriat cu supercomputerul IBM Watson, scrie phys.org, lansand prima masina realizata integral cu ajutorul dat de o imprimanta 3D.
Local Motors a anuntat un autobuz numit Olli ce a fost realizat cu ajutorul tehnologiei de printare 3D si poate transporta 12 persoane. Mai mult de atat, Olli este autonom si este capabil sa mearga fara sofer, afirma IBM.
John Rogers, co-fondatorul Local Motors, a declarat ca vehiculul este gata pentru sosele si asteapta doar ok-ul din partea autoritatilor. „Local Motors se pregateste sa vanda masinile in pietele care sunt pregatite pentru asta”, a mai spus el.
Potrivit lui Rogers, compania sa are un avanataj in faptul ca produsele lor sunt construite de la zero utilizand imprimanta 3D. „Vehiculele noastre se pot printa in cam 10 ore, apoi mai este nevoie de inca o ora pentru asamblare”, a spus Rogers.
Automobilul este „condus” de un sistem realizat de Local Motors in parteneriat cu mai multe companii de tehnologie, iar IBM va contribui la felul in care pasagerii pot interactiona si vorbi cu masina. Automobilul este dotat cu peste 30 de senzori.
„Este un vehicul care intelege ce spun oamenii. Ii poti zice «as vrea sa ma duci la serviciu», masina intelege si te duce unde ai nevoie”, a declarat Bret Greenstein, reprezentant IBM.
De asemenea, Ollie poate raspunde la intrebari legate de traseu si poate oferi recomandari cu privire la restaurante sau situri istorice de pe traseu.
Autoritatile din Las Vegas au achizitionat doua vehicule si regiunea Miami-Dade este interesata de un program pilot cu Ollie. John Rogers a spus ca se afla in discutii cu cel putin 50 de tari care sunt interesate de solutii pentru transportul in comun.
Imprimanta 3D realizeaza un proces de formare a unui obiect solid tridimensional de orice forma, realizat printr-un proces aditiv, in cazul in care straturi succesive de material sunt stabilite in diferite forme. Imprimarea 3D este tehnologia distincta de tehnicile de prelucrare traditionale, care se bazeaza in principal pe eliminarea materialelor prin diverse metode.